În cursul zilei de astăzi, Instituția Prefectului a găzduit o întâlnire între primarii judeţului şi o echipă de specialişti pe proiecte de mediu, privind oportunităţile de absorţie a fondurilor europene şi guvernamentale. Acţiunea a avut loc la iniţiativa parlamentarilor de Neamţ, Ioan Munteanu şi Culiţă Tărâţă, prezenţi la întâlnire şi a fost moderată de subprefectul Vasile Şendrea.
Producere de energie din surse regenerabile
„Dorinţa noastră este să aducem în judeţ cât mai multe fonduri, prin proiecte bine întocmite. Nu e nimic politic, ci pur şi simplu ne bucură să putem face ceva pentru judeţul nostru. Este o perioadă dură şi dacă există aceste oportunităţi de finanţare, haideţi să le aducem în judeţ” a spus Culiţă Tărâţă, deputat de Neamţ.
Una din temele abordate a fost cea legată de „Programul privind producerea energiei din surse regenerabile eoliană, geotermală, solară, biomasă şi hidro”. „Chiar dacă n-au apărut normele am vrut să ne întâlnim cu dumneavoastră pentru ca să fiţi informaţi şi lămuriţi în ce constă acest Program. Termenele sunt scurte şi trebuie să ne mişcăm repede. În judeţ avem consultanţi şi proiectanţi pricepuţi la care puteţi apela pentru elaborarea unor proiecte bune care să fie finanţate, dar e foarte important să vă încadraţi în termene” a spus, la rândul său, deputatul Ioan Munteanu.
Prin acelaşi Program pot fi finanţate, deasemenea, şi proiecte care au în vedere încălzirea cu panouri solare a obiectivelor social culturale şi administrative.





Twitter
Myspace
Digg
Del.icio.us
Yahoo
Newsvine
Googlize this
Facebook






...
2. Folositi un limbaj decent
3. Nu acceptam mesaje ce contin atacuri la persoane