![]()
Vineri, Instituția Prefectului a găzduit acțiunea de semnare a contractului de donații dintre SC Termolectrica SA, SC Electrocentrale Bucureşti SA, SC Electrocentrale Galaţi SA şi primarii localităţilor beneficiare – Piatra Neamţ, Doljeşti, Oniceni şi Petricani.
Valoarea totală a donaţiei este de 564.469,56 lei şi este destinată refacerii locuinţelor şi infrastructurii distruse sau grav avariate de calamităţile naturale produse în perioada iunie-august 2010, precum şi pentru reabilitarea şi modernizarea unor tronsoane de drumuri. Suma a fost repartizată prin Hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă către 4 comunităţi afectate de inundaţii, în funcţie de gradul de afectare: Piatra Neamţ – 245.469,56 lei, Doljeşti – 295.000 lei, Oniceni – 6.000 lei, Petricani – 18.000 lei.
Reprezentanţii societăților şi-au arătat compasiunea faţă de cei afectaţi de calamităţile petrecute în această vară. „Salariaţii nostrii au donat cu tot sufletul. Din cei 5000 de angajaţi doar unul n-a putut dona pentru că era într-o situaţie care nu i-a permis acest lucru. Era în comă. Gestul tuturor de a fi alături de cei loviţi de furia apelor a fost remarcabil şi suntem convinşi că banii vor fi folosiţi cum trebuie şi unde trebuie, astfel încât să fie uşurată suferinţa la cât mai mulţi oameni afectaţi”, a spus directorul SC Termoelectrica, Constantin Ioaniţescu.
La rândul lor, beneficiarii donaţiei au mulţumit şi i-a asigurat pe reprezentanţii donatorilor că banii vor ajunge acolo unde au fost destinaţi, spre lucrări de refacere postinundaţii.





Twitter
Myspace
Digg
Del.icio.us
Yahoo
Newsvine
Googlize this
Facebook






...
2. Folositi un limbaj decent
3. Nu acceptam mesaje ce contin atacuri la persoane