
1 decembrie 2010, Roman, România. România nu este țara nimănui, dar nici a tuturor. România nu mai este țara PSD-iștilor, pentru că, astăzi - când tot românul, cu mic cu mare, cu bani sau sărac lipit pământul, s-a gândit măcar o dată la glia strămoșească - social democrații romașcani s-au făcut că nu văd pe ce calcă atunci când coboară cu picioarele... pe pământul muritorilor de rând.
Când zeci de copilași, cu părinții sau bunicii de mână, au îndurat frigul, social democrații au preferat să stea la adăpost, la căldurică, ascunși după ușa sediului de partid, fiindu-le rușine, probabil, că sunt români. Unii mai patrioți decât însuși Cuza au spus că, poate, până la ora ceremoniilor, nu se încheiase tombola la partid și nu se desemnase câștigătorul care să joace sau să țopăie, măcar pentru o oră, rolul de român. Așa o fi,
adevărul nu-l vom ști niciodată,
pentru că nu am fost acolo. Am fost aici, alături de românii romașcani și, timp
de câteva minute, am fost și mai mândră că încă ne putem bucura, împreună, de
această țară în care ne-am născut, chiar dacă, prin reprezentanții aleși dintre
români, nu ne oferă mai nimic sau prea puțin față de cât merităm.
Mi-aș fi dorit,
măcar azi, să îmi laud orașul, să-mi laud oamenii pe care-i întâlnesc pe
stradă, să mă bucur că vorbim dulcele grai moldovenesc și că respirăm - nu aer
portocaliu împins în găleți roșii de lopeți galbene, ci că respirăm, cu
mândrie, trăgând cu nesaț, aerul care ne dă viața de român.
Mi-aș fi dorit,
de ziua mea, să cânt, să mă distrez și să nu scriu despre orgolii fără margini.
Să nu scriu despre imaturii care se joacă în public de-a v-ați ascunselea. Să
nu scriu o cronică despre acest spectacol de comedie neagră sau să-i deplâng pe
actorii figuranți care azi vorbesc de cât le pasă de această țară și cum le vor
binele celor care o locuiesc, iar a doua zi jignesc generații întregi pentru că
au impresia că așa i-au dat o lecție nu știu cărui adversar politic. Mi-aș fi
dorit să fim români sau să nu mai fim, dar de țara mea să nu ne batem joc!
De pe-un picior de plai, de pe-o gură de rai, te iubesc, România, pentru că, bună - rea, ești a mea!
Claudia Matei

Pe 1 Decembrie 2009, membrii PSD Roman au fost prezenti la ceremonie, alaturi de celelalte oficialitati





Twitter
Myspace
Digg
Del.icio.us
Yahoo
Newsvine
Googlize this
Facebook






...
2. Folositi un limbaj decent
3. Nu acceptam mesaje ce contin atacuri la persoane