
Consilierii locali ai PSD și PNL se jură că, de mult timp, renunță la indemnizația luată pentru ședințele de Consiliu Local și banii îi folosesc pentru a-i ajuta pe cei mai nepăstuiți de soartă - în special pensionarii. Normal, cei care merg la vot, deoarece așa au înțeles, din moși strămoși, să-și facă datoria față de țară și față de cei cărora o să le lase țara. Pentru a răspunde la această întrebare, simplă, cu răspuns închis - da sau nu - consilierilor le-a luat câteva minute. De gândire. Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți dacă declarațiile, ușor contradictorii, ale consilierilor locali sunt reale sau doar o gogoașă electorală. Noi, pardon - eu, Claudia Matei, nu am pus botul.
Așadar, consilierii de la USL au organizat ieri o conferință de presă pe tema proiectului propus de aceștia ca - 20 de miliarde de lei vechi din bugetul local - să fie cheltuiți pentru asigurarea unui coș lunar cu alimente doar pentru pensionari, nu pentru toți nepăstuiții.
După ce și-au expus proiectul, aceștia au acceptat să discute deschis cu jurnaliștii. Și reprezentantul News-Roman a fost prezent, cu două întrebări:
1. De ce dacă proiectul propus tot de USL pentru reabilitarea termică a blocurilor cu banii din împrumutul bancar se referea la toți romașcanii cu venituri mici, proiectul coșului cu alimente se adresează doar pensionarilor cu pensii mici?
2. Dacă aleșii locali sunt generoși cu împărțirea bugetului, adică a banilor tuturor romașcanilor, cât de darnici sunt cu veniturile (indemnizația de consilier local) pe care le iau pentru a decide soarta orașului.
Răspunsurile au fost absolut năucitoare, în opinia mea.
La prima întrebare, medicul Ionel Țubucanu (PNL) a explicat de ce doar pensionarii ar trebui să fie ajutați, motivul acestei decizii fiind că această categorie de vârstă este și afectată de alte suferințe. De fapt, acesta a dat peste cap proiectul destinat pensionarilor, deoarece a spus că pe lista de beneficiari vor adăuga și persoane bolnave, indiferent de vârstă: "Ulterior această paletă se va opri și la alte categorii sociale. Se vor stabili cu exactitate veniturile și sunt sigur că noi, colegii noștri, vom lua în considerare și alte categorii sociale defavorizate economic. E normal ca cei în vârstă, mai puțin viguroși să primească primii ajutoare. Ne gândim și la cei cu venituri reduse și foarte bolnavi, indiferent de vârstă". În mod normal, dacă banii sunt pentru pensionari, nu se pot cheltui și pentru alte categorii. Asta se cheamă deturnare de fonduri. Și, chiar dacă trăim în România, se plătește cu închisoarea.
La a doua întrebare nu s-a îngrămădit nimeni să răspundă. S-au făcut precizări pentru alți jurnaliști ca, după câteva minute de răgaz, să se deschidă gura.
Prima opinie aparține consilierului local PNL Mihai Stoica, proaspăt
uns, la finele anului. Acesta spune că de mult se donează indemnizația și, până
la urmă, "nici nu este
așa de mare". Este, pentru cei care nu au niciun leu. Vreo 3,5 milioane de
lei pe lună este o sumă mare pentru cei mici. "Toți consilierii PNL donează
indemnizația, care nici nu este așa de mare. Indemnizațiile constituie un fond,
iar acest fond este utilizat, trimestrial sau semestrial, pentru a cumpăra diferite....
și a ajuta diferiți oameni. Deci, dintr-un anumit punct de vedere, am renunțat
de mult la indemnizația consilierilor", a spus Mihai Stoica.
Completarea,
ușor diferită de a colegului de partid, a venit de la viceprimarul George
Lazăr: "La finalul anului 2011 am ajutat un număr de persoane, tot
pensionari, pe care îi avem în listele proprii și cunoaștem situațiile lor
dramatice pe care le traversează și le-am achitat sau contribuit parțial la
plata facturilor de energie".
Că unii știu
că din banii lor se cumpără diferite...., (n.r. - probabil ... inseamna litri de ulei, kilograme de zahar si faina) probabil - completăm tot noi - de Paște
și Crăciun - sau se plătesc facturi la energie nu mai contează, atât timp cât,
măcar o lună pe an, un consilier local ar dona banii unei familii fără bani,
fie ea de tineri, de pensionari sau de membri de partid. Spun asta, pentru că
generozitatea nu se face, mai ales în an electoral, pe banii altora.
Menționăm faptul că îi vom întreba și pe consilierii locali de la PDL dacă au făcut un astfel de gest, la prima conferință de presă. Din 2008 nu au mai susținut o conferință, dar, bănuim noi, că, venind alegerile, mai trebuie să dăm nas în nas.
Un consilier local a câștigat, în 2010, circa 3.800 de lei. În Consiliul Local Roman sunt 20 de consilieri locali, însemnând că, într-un an, aceștia cheltuiesc din bugetul local, al nostru al tuturor, aproape 750 de milioane de lei. Cum și pe ce este treaba celor care îi aleg și-i cred. Eu cred că pe gogoși.
Foto: timpul.md
Claudia Matei





Twitter
Myspace
Digg
Del.icio.us
Yahoo
Newsvine
Googlize this
Facebook






...
2. Folositi un limbaj decent
3. Nu acceptam mesaje ce contin atacuri la persoane