News-Roman vă
prezintă astăzi un interviu cu viceprimarul Romanului, Constantin
Ghica. Cât de importantă este funcţia de viceprimar, care sunt
atribuţiile acestuia şi ce-i rezervă viitorul secundului
municipiului puteţi afla în cele ce urmează.
NR : Cât de importantă este funcţia de viceprimar, în condiţiile în care în presă se spune sau în oraş se vorbeşte că « primarul face sau drege » ?
Constantin Ghica: La prima vedere, ceea ce aţi spus este corect : primarul este în faţă. Viceprimarul este omul din umbră, omul care asigură soluţii la problemele administraţiei locale mai ales pe perioada când primarul lipseşte din localitate. În rest îşi îndeplineşte sarcinile trasate de primar. Primarul ia « prim planul », cum se spune, însă viceprimarul îl ajută, prin coordonarea diferitelor compartimente din Primărie. Pentru mine, funcţia de viceprimar a fost o provocare. Primarul conduce instituţia, şedinţele operative, însă sunt momente când decizia îmi revine, mai ales atunci când acesta nu are timpul necesar să se ocupe de ele în mod personal.
NR : Cum descrieţi relaţia cu primarul Romanului pe perioada celor doi ani de coaborare : a fost una liniştită sau aţi avut parte şi de discuţii în contradictoriu ?
Constantin Ghica: Eu, în general, în relaţia cu angajaţii sau colaboratorii am avut numai relaţii liniştite. Nu sunt un om recalcitrant. De când am fost ales de Consiliul Local şi am acceptat această funcţie, am mers pe ideea de a sprijini în totalitate ce este bun pentru cetăţean, pentru a rezolva doleanţele acestuia. Am lăsat politica deoparte, astfel încât avem am o relaţie bună spre foarte bună. Suntem din două partide diferite, dar scopul este unul singur: binele cetăţenilor. Sper că nu i-am dezamăgit până acum.
NR : Au existat propuneri, din interiorul instituţiei sau de la alţi parteneri, pe care nu le-aţi susţinut sau la care aţi adus amendamente personale ?
Constantin Ghica: Nu a fost cazul să refuz un parteneriat bun pentru oraş. Sunt anumite situaţii în care căutăm să îmbunătăţim contracte semnate în trecut sau să revenim asupra modului de execuţie al lor. Este foarte important să ne adaptăm noului, să regândim în sens de dezvoltare proiectele. Într-un fel acţionam acum 5-6 ani, şi altfel trebuie să privin acum. Un exemplu în acest sens, care trebuie modificat este cel legat de căldura în şcoli. Căutăm variante, pentru a fi eficienţi şi pentru a lăsa ceva în urmă.
NR : Peste doi ani, urmează alegeri. Vă doriţi o continuare a activităţii în administraţie sau vedeţi un viitor mai bun în mediul privat ?
Constantin Ghica: Nu sunt hotărât încă. Munca în administraţie este dificilă. Eu am lucrat, în trecut, în mediul privat şi la Biroul de Metrologie Legală, dar cea mai diversificată activitate este în Primărie. Este o muncă grea, pentru că nu ai soluţii întotdeauna. Nu ştiu ce voi face peste doi ani, vom vedea atunci.





Twitter
Myspace
Digg
Del.icio.us
Yahoo
Newsvine
Googlize this
Facebook






...
Comentarii
RSS pentru acest articol.